Antrenorul din Superliga României remarcat de Dan Petrescu. „Face lucruri excelente”. CFR și-a recăpătat căpitanul, dar antrenor plânge după un jucător: „Era cel mai în formă”

Antrenorul din Superliga României remarcat de Dan Petrescu. „Face lucruri excelente
  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR va juca miercuri restanța cu Hermannstadt, în primul meci de după pauză. Dan Petrescu s-a declarat un fan al lui Marius Măldărășanu, adversarul din următorul meci, pe care l-a antrenat în scurtul său mandat de tehnician la Rapid.

„Antrenorul lor a fost jucătorul meu, îl cunosc. A fost un jucător foarte serios, profesionist 100% și iată că și ca antrenor dacă nu ești 100% serios nu ai cum să reușești. Iată că face lucruri excelente, se vede mâna lui la echipă pentru că a promovat o echipă cu mari probleme financiare și la începutul sezonului la fel au fost probleme și a reușit să aibă rezultate.

Se vede mâna lui, se vede că sunt orgaizați. Joacă un 4-5-1 foarte bine organizat, cu 2-3 jucători care ies în evidență. Mă gândesc la Paraschiv care face un sezon excelent și Alhasan, care a marcat 6 goluri”, a spus Dan Petrescu la conferința de presă.

„Chiar e o pierdere pentru echipă”

Mario Camora a revenit în lot după perioada de recuperare în urma operației de apendicită și ar putea fi titluar cu Hermannstadt, dar Dan Petrescu deplânge lipsa croatului Muhar, închizătorul care a marcat 4 goluri pentru CFR.

„Camora va fi în lot mâine. Trebuie să mă decid dacă va fi în lot sau nu. Singura problemă majoră e Muhar, care în momentul când a fost accidentat era cel mai în formă jucător și golgheterul echipei. Un închizător să fie golgheter…

Chiar e o pierdere pentru echipă. Clar că Mario Camora chiar dacă va juca nu va fi 100%.

A stat vreo 20 de zile fără să facă nimic și a făcut 6 zile cu echipa. Își dorește foarte mult, s-a antrenat cu entuziasm maxim. Buș, la fel, care a avut cred că 15 rupturi anul ăsta, mi se pare că va fi apt la următorul meci”, a spus Dan Petrescu.

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii viitoare
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii…
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Rusia retrage trupele. S-a ajuns la un acord. Kremlinul a confirmat
Rusia retrage trupele. S-a ajuns la un acord. Kremlinul a confirmat
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online